Majoritatea bunurilor confiscate în depozit sunt haine. Acestea includ cantități mari sau articole scumpe care nu au fost declarate. Acestea sunt păstrate în depozit până când se ia o decizie finală a instanței. Articolele mai mici, dar scumpe, cum ar fi ceasurile, telefoanele sau bijuteriile sunt plasate într-un safeu. De asemenea, în depozit există frigidere pentru produsele alimentare confiscate, relatează moldova1.md.„Păstrăm produsele perisabile, ușor alterabile până se decide soarta lor. În frigider avem niște cașcaval, icre roșii, tot nedeclarate și trecute peste frontiera vamală”, a menționat Radu Procopciuc, inspector principal la Serviciul Vamal.Așadar, soarta bunurilor confiscate depinde de decizia instanței.„Dacă a fost dispusă confiscarea corpurilor delicte, ele se transmit către Serviciul Fiscal de Stat, care deja, în funcție de caz, dispune vânzarea lor, reciclarea sau nimicirea, în funcție de produsele care au fost propuse confiscării”, a precizat Radu Procopciuc.Cele mai multe mărfuri nedeclarate de către persoane fizice sau juridice sunt articole vestimentare, mărfuri de larg consum, produse alimentare și piese auto uzate.„Cele mai multe mărfuri sunt depistate în portbagajele mijloacelor de transport, microbuzelor sau în spații construite artizanal. Toate mărfurile care depășesc o valoare de 430 de euro cumulativ trebuie declarate la trecerea frontierei, în afară de cele care sunt ca unitate personală”, a declarat Andrei Șeremet, șef adjunct antifraudă la Serviciul Vamal.Potrivit datelor Serviciului Vamal, anul trecut au fost reținute mărfuri în valoare de 38 de milioane de lei.Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.